EUROPEAN JOURNAL OF TOURISM AND TRADE
  • EUROPEAN JOURNAL OF TOURISM AND TRADE
  • TOURISM NEWS
  • SELECTED ARTICLES FROM EUROPEAN JOURNAL OF TOURISM AND TRADE
  • ZIMBABWE-WORLD BEST TOURIST DESTINATION IN 2014
  • ETHIOPIA-WORLD BEST TOURIST DESTINATION IN 2015
  • CAMBODIA-WORLD BEST TOURISM DESTINATION IN 2016

DANIEL GUZU SI DOMENIILE PANCIU AU FACUT SA RENASCA VINUL DIN VRANCEA SI AU FOST NUMITI CREATORII VINULUI DIPLOMATILOR PENTRU 2019

7/23/2019

 
Picture
Creatorul VINULUI DIPLOMATILOR pentru 2019-vinul de reprezentare internationala dl. Daniel Guzu primeste felicitarile oficiale din partea diplomatilor.


Cu ocazia vizitei diplomaţilor în Vrancea, în timpul popasului la noul complex hotelier DOMENIILE PANCIU a avut loc ceremonia de decorare a domnului Daniel Guzu cu titlul de creator al CELUI MAI BUN VIN AL ROMÂNIEI-VINUL DIPLOMAŢILOR PENTRU 2019.


Domeniile Panciu au fost apreciate pentru rolul esential  in promovarea vinului românesc în întreaga lume şi pentru extraordinarele succese din 2019.

Astfel în ultimele opt luni vinurile de la DOMENIILE PANCIU au fost decorate cu cele mai prestigioase medalii în cadrul concursului de la Bruxelles (impunându-se în faţa a peste 9.000 de vinuri concurente), au inaugurat prima linie de vinuri fără sufliţi din România (cuprinzând Feteasca Regală, Rose şi Cabernet Sauvignon) şi au deschis şi noul complex hotelier şi de degustări DOMENIILE PANCIU.



Trebuie menţionat că sub fosta denumire de CASA PANCIU vinurile produse în Vrancea de DOMENIILE PANCIU au mai câştigat prestigioasa denumire de vinul de reprezentare al României-VINUL DIPLOMAŢILOR în anii 2011, 2013, 2016 şi 2018 impunându-se categoric prin vinuri precum: FETEASCA NEAGRA, ŞARBA, BABEASCA şi prin vinurile spumante unice în România precum MUSCAT OTTONEL dulce, un vin spumant de excepţie ce a fost ales VINUL DIPLOMAŢILOR pentru 2019 şi a fost decorat cu aur în 2018 la concursurile de profil de la Berlin.




♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦

Mai multe informatii despre prezenta internationala a vinurilor romanesti puteti afla aici:


VINUL DIPLOMATILOR: VINUL DE REPREZENTARE AL ROMANIEI

MUSCAT OTTONEL: CUCERESTE ATENTIA MONDIALA

DOMENIILE PANCIU PORNESC LA CUCERIREA LUMII VINURILOR

ALBUM FOTO: DOMENIILE PANCIU-VINUL DIPLOMATILOR CEL MAI BUN VIN AL ROMANIEI 

CE VIN BEM? DIPLOMATII AU DECIS: CASA PANCIU

♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦

Diplomaţii prezenţi au apreciat totodată eforturile deosebite ale enologului DOMENIILE PANCIU dl. Sorin Macoviciuc care a lansat în acest an o linie revoluţionară de produse fără sulfiţi.

Noul vin fara sulfiti: „Se adresează tuturor: atât celor care au alergii la sulf, cât şi celor care preferă aşa-zisul vin curat, de casă. Aceste vinuri sunt însă diferite de vinurile pe care şi le face omul prin gospodărie: dezvoltă arome frumoase şi nu sunt oxidate“.

Noile vinuri – un rosé şi un roşu din Cabernet Sauvignon, un alb şi un frizzante din Fetească Regală – fac parte din gama Riserva fără sulfiţi a declarat enologul Sorin Macoviciuc.


Prof.dr. Anton Caragea, Preşedintele Institutului de Relaţii Internaţionale şi Cooperare Economică a mulţumit în mod special domnului Daniel Guzu: omul care cu energie şi viziune a restaurat vinul din Vrancea în prim planul vinurilor româneşti şi mondiale.


♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦

HOTELUL DOMENIILE PANCIU: GAZDA DIPLOMATILOR in 2019. Locul vacantei perfecte!

HOTELUL DOMENIILE PANCIU PROMITE SA DEVINA CENTRUL ENOTURISMULUI IN ROMANIA


HOTELUL DOMENIILE PANCIU NOUA AVENTURA A LUI DANIEL GUZU PROMITE SA FIE UN NOU SUCCES


HOTELUL DOMENIILE PANCIU DEVINE CENTRUL TURISMULUI VINI-VITICOL DIN ROMANIA

♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦



Dl. Daniel Guzu a făcut din zona Ţifeşti un echivalent al regiunii Champagne din Franţa cunoscută pentru vinuri spumante de cea mai bună calitate şi acum prin HOTELUL DOMENIILE PANCIU oferă şi cazarea de calitate şi experienţa perfectă pentru cei ce vor să descopere frumuseţile Vrancei.


Diplomaţia publică are pentru ce să îi fie recunoscătoare domnului Daniel Guzu, Preşedintele DOMENIILE PANCIU pentru că a găzduit vizita diplomaţilor pentru vara 2019 şi pentru că oferă tututor oportunitatea de a descoperi tot ce este mai bun din vinurile româneşti şi acum tot ce este mai frumos din Vrancea a declarat prof.dr. Anton Caragea.



Ceremonia de decorare a DOMENIILOR PANCIU şi a dl. Daniel Guzu s-a încheiat cu o amplă degustare pentru diplomaţii prezenţi ce a inclus cele peste 20 de etichete de vinuri liniştite şi spumante, cidru şi sucurile produse sub brandul ANA ARE.

Daca doriti sa degustati cele mai bune vinuri ale Romaniei sau pentru mai multe informații despre Domeniile Panciu, puteţi accesa aici.



Date de contact pentru comenzi şi prezentări:


Tel.: +4 0728 900 497, +40 736 032 127


Site: http://www.domeniilepanciu.ro

Picture

DOMENIILE PANCIU: gazda calatoriei diplomatice din vara 2019 si creatorul CELUI MAI BUN VIN ROMANESC: VINUL DIPLOMATILOR

Picture

VANCANTA IN PODGORIE IN ROMANIA NU MAI ESTE DOAR UN VIS. ACUM S-A DESCHIS HOTELUL DOMENIILE PANCIU

7/4/2019

 
Picture

Odata ajunsi la HOTELUL DOMENIILE PANCIU veti fi rasfatati cu VINUL DIPLOMATILOR-CEL MAI BUN VIN AL ROMANIEI.


​Hotelul DOMENIILE PANCIU este locul perfect. Aici găsești tot de ce ai nevoie pentru evenimentul tău.

Peisajul spectaculos creat de munții Vrancei și cele 120 ha de vie, accentuează exclusivitatea locului.

Am gândit totul până la cele mai mici detalii.

Datorită utilajului de ultima generație din bucătărie și măiestriei bucătarilor noștri putem crea meniuri chiar și pentru cele mai rafinate gusturi.

Asa incepe povestea care va atrage zeci de mii de romani spre unul din colturile pana acum uitate ale Romaniei: Vrancea si noul complex: HOTELUL DOMENIILE PANCIU


De la Domeniile Panciu şi de la Daniel Guzu, omul care readuce la viaţă vinul în Vrancea, lumea se aşteaptă doar la lucruri mari şi pe bună dreptate.


După ce a reuşit să facă din Ţifeşti centrul de unde se produce minunatul VIN AL DIPLOMAŢILOR, vinul de reprezentare diplomatică a României, după ce a pus din nou pe harta vinurilor Şarba, tradiţională în Vrancea si apoi a făcut vinuri spumante transformând energia fără de sfârşit a plaiurilor vrâncene în vinurile spumante ce cuceresc premii după premii în întreaga lume, acum Daniel Guzu se aruncă cu curaj în industria turismului.


Noua sa iniţiativă are atuuri clare: frumuseţile Vrancei, obiective turistice de renume, oportunitatea pentru români de a se bucura de vacanțe în România organizate pe acelaşi model ca şi cele din Italia şi bucuria de a te afla în inima unei podgorii celebre.


În vacanţele la DOMENIILE PANCIU, clienții culeg struguri, fac must și cupaje de vinuri şi învaţă arta vinificării alături de experţi premiaţi mondial, creatorii vinurilor Domeniile Panciu.


În excursii de o zi puteţi călătorii de la HOTELUL DOMENIILE PANCIU spre frumoasele destinaţii ale Vrancei: Rezervația Naturală Cheile Tişiței, Cascada Putnei, Stațiunea Lepșa, Rezervația Naturală Focul Viu, Lacul Negru, Casa Memorială „Moș Ion Roată”aşa încât puteţi beneficia din plin de poziţia ideală a hotelului pentru a descoperii o comoară a României: Vrancea.


Hotelul DOMENIILE PANCIU din comuna Ţifeşti este rezultatul a patru ani de muncă şi peste 3 milioane de euro investiţi în complex.

Noul complex hotelier are o capacitate de 30 de camere şi este parte a unui proiect din care mai fac parte o piscină, un teren de tenis şi sală de evenimente în care încap până la 450 de persoane.

„Pentru turiştii care se vor caza aici, am amenajat şi un traseu asfaltat de 10 kilometri pentru plimbări cu bicicletele prin plantaţia cu viţă-de-vie“, mai spune Daniel Guzu.



                                                      ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦

Mai multe informatii despre prezenta internationala a vinurilor romanesti puteti afla aici:

VINUL DIPLOMATILOR: VINUL DE REPREZENTARE AL ROMANIEI

MUSCAT OTTONEL: CUCERESTE ATENTIA MONDIALA

DOMENIILE PANCIU PORNESC LA CUCERIREA LUMII VINURILOR

ALBUM FOTO: DOMENIILE PANCIU-VINUL DIPLOMATILOR

CEL MAI BUN VIN AL ROMANIEI

                                                       ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦



Hotelul mai include un restaurant ‘a la carte’, winebar & tasting room, zona de SPA, piscină și teren de tenis.

Poziţie de invidiat, camere de lux, mese delicioase, atmosfera antrenanta, excursii si oportunitatea de a descoperii cele mai bune vinuri ale României toate elementele pentru o destinaţie de vis pentru weekend sau pentru o şedere mai îndelungată se regasesc acum sub un singur nume: HOTELUL DOMENIILE PANCIU!

Daca doriti sa degustati cele mai bune vinuri ale Europei si Romaniei sau pentru mai multe informații despre Domeniile Panciu, puteţi accesa aici.

Date de contact pentru comenzi şi prezentări:

Tel.: +4 0728 900 497, +40 736 032 127

Site: http://www.domeniilepanciu.ro




HOTELUL DOMENIILE PANCIU din Ţifeşti: gazda vacantelor dvs de vis in inima Vrancei.

Picture

ANA ARE...SAU CUM SE FAC SUCURILE NATURALE CU RESPECT SI DRAGOSTE FATA DE CONSUMATOR

9/10/2017

 
Picture




Un suc bun este un suc a carui origine poate fi trasata pana la livada..  la ANA ARE aceasta este garantia calitatii.​

Cu ocazia venirii toamnei e timpul sa ne vitaminizam si sa ne facem rezerva de sucuri naturale, proaspete, pline de vitamine pentru anul ce va urma.Calatoria de descoperire a celor mai bune sucuri din Romania ne-a dus pe meleagurile de poveste ale Vrancei.

Asa cum este normal cei care vor sucuri proaspete si de calitate trebuie sa aleaga un producator roman, cu o mare suprafata de teren cultivat si recunoscut pentru metodele naturale de crestere si mai ales pentru adaosul de produse naturale pentru indulcire, nu cu chimicalele atat de daunatoare sanatatii.

Unul din rarii producatori romani ce indeplinesc aceste criterii este bandul ANA ARE, brand de succes, premiat international si international si apreciat pentru folosirea exclusiva a produselor naturale pentru realizarea celebrelor sucuri din Vrancea.

Pentru cei ce doresc o viata sanatoasa produsele ANA ARE sunt temelia pentru o cura de sucuri ce dau vitalitate si sanatate.

Deja campania 2017 a inceput cu culegerea afinelor, sursa sanatatii si a gustului bun pentru nenumarate din produsele de la ANA ARE.
​

Fiecare boaba de afine este culeasa cu grija pentru a aduce bucurie si sanatate celorce vor consuma produsele de la ANA ARE. 

Picture
Picture
Merele de la ANA ARE sunt secretul unei vieti sanatoase..un secret pe care Dl. Daniel Guzu, Directorul General ANA ARE este gata sa il imparta cu intreaga lume.


​
Un alt secret al minunatelor sucuri de la ANA ARE este productia de calitate a merelor din livada din Ţifeşti, Vrancea.Cele mai bune mere sunt special selectate, culese manual si trimise la fabrica pentru a se transforma in sucurile de mere ce ne vor da sanatate si deliciu.

ANA ARE ..pregateste totodata pentru 2017 si 2018 o noua gama de uleiuri presate la rece din samburi  de struguri, caise si catina.​Presarea la rece este nu doar cea mai moderna metoda, dar este bazata pe practicile antichitatii de producere a celor mai bune si mai pure uleiuri, uleiuri care isi pastreaza integral calitatile si principiile vitaminice, nealterate de tratamente termice.


Toate cele trei uleiuri ofera importante beneficii pentru sanatate ajutand la digestie, imbunatatind functionarea aparatului circulator si respirator, ajutand la prevenirea depunerilor de colesterol si la mentinerea unui regim de viata sanatos.


Unde mai punem la socoteala ca sunt si delicioase si ofera o savoare deosebita felurilor de mancare si salatelor, ajutand-ne sa mentinem beneficiile verii in dieta noastra, chiar si acum cand toamna si iarna se instaleaza la noi in tara.


Cele mai noi produse cunoscute sub numele de ANA AREsi DIRECT DE LA FERMA pot fi comandate direct de pe site:
Picture
Picture

DE CE SUNT DOMENIILE PANCIU CREATOARELE CELUI MAI BUN VIN ROMANESC?

9/10/2017

 
Picture
Cum vinurile bune merita orice calatorie… va recomandam calatoria spre DOMENIILE PANCIU in inima Vrancei.​

Este un adevar recunoscut ca vinul bun incepe din vie asa ca, odata cu inceputul sezonului de recoltare a strugurilor, ne-am indreptat spre taramurile Vrancei, spre cel mai cunoscut producator al regiunii: DOMENIILE PANCIU, creatorul celui mai bun vin al Romaniei in 2017.

​Cum vinurile vrancene de la DOMENIILE PANCIU au devenit deja de trei ani etalonul a tot ce are Romania mai de pret in domeniul vinurilor, am vrut sa aflam cum se anunta anul viticol 2017.

Prima veste buna de pe meleagurile vrancene apare imediat in vie: Pinot Noir si Feteasca neagra sunt foarte dulci, cu boabe sanatoase si coloratura perfecta, dar trebuie sa mai avem rabdare pana cand samburii se apropie de culoarea si gustul boabelor de cafea…atunci structura si aroma vor fi perfecte, ne asigura Daniel Guzu, creatorul miracolului numit DOMENIILE PANCIU.

Tot cu mandrie ne sunt prezentati ciorchinii de Sarba din care va iesi unul din vinurile fanion ale Vrancei: Sarba, vin cunoscut si recunoscut pentru prospetime si aroma.Deja Sauvignon Blanc isi incepe lungul drum spre vinificare, promitand un an exceptional pentru vinurile albe si aromatizate care fac gloria DOMENIILOR PANCIU.

​Daca se spune ca ochiul patronului infrumuseteaza via, atunci la DOMENIILE PANCIU via trebuie sa fie foarte frumoasa, caci in perioada de foc, a lunilor august septembrie, octombrie, Daniel Guzu nu paraseste via fiind peste tot si tinand sub supraveghere totul: de la taierea frunzelor pana la selectarea atenta a boabelor: „Focusul nostru e pe creșterea calității. Dacă facem cantitate,  nu facem profit. Sunt prea mulți care fac mult. „Dacă mergi prin vie o să vedeți Sauvignonul că e tăiat în așa fel să nu obținem sub 10 t la hectar. La Fetească sub 7 t.

​Producția la hectar face diferența.

Boabele de Pinot Noir atarna greu in podgorie la DOMENIILE PANCIU..le vom re-vedea in 2020 ca un vin spumant perfect.

Picture
In forfota culesului gasim pe fiecare parcela cate 50 de oameni care sunt activi la tăiat, cules, incarcat, controlat calitatea etc.

​Acum, la ceasul culesului, numarul lor ajunge pe intreaga proprietate și la 300 de oameni harnici implicati in minunata opera de culegere a viei, toți veseli si plini de optimism si cazați în structuri de calitate construite special pentru muncitorii sezonieri.

Grija pentru vin inseamna si grija si pentru oamenii care il fac, cel putin aceasta este convingerea lui Daniel Guzu.
Picture
Picture


Vinurile spumante ce fac mandria Romaniei si bucuria celor ce le gusta: Blanc de Blancs şi Cuvée Prestige.
​
Degustarea minunatelor vinuri spumante de la DOMENIILE PANCIU, licori alese care au cucerit intreaga lume si au fost incununate cu titlul de VINUL DIPLOMATILOR, vinul de reprezentare a Romaniei, a inceput cu Blanc de Blancs cu un gust proaspăt şi echilibrat regăsim un mix de nuanţe de mere verzi, pere asiatice, pomelo şi nuci prăjite.

Blanc de Blancs de la DOMENIILE PANCIU a entuziasmat prin vioiciune si puterea expresiei fiind un vin spumant perfect pentru ocazii.

Incredibilul Cuvée Prestige realizat din Chardonnay şi Pinot Noir, alături de vedeta podgoriei – soiul românesc, Feteasca Regală este proba a maiestriei creatorilor de vinuri de la CRAMA NATURA/DOMENIILE PANCIU si a fost urmatorul oferit la degustare cucerind imediat pe cei ce l-au degustat.
Intre vinurile linistite ale podgoriei merita incercate: Rose-ul DOMENIILE PANCIU si Sauvignon Blanc de la DOMENIILE PANCIU ce au demonstrat stabilitate si maturitate si o persistenta in calitate ce au impresionat.


Finalul a fost apoteotic cu un spumant Rose, care a demonstrat ceea ce stiam de mult: la vinuri spumante DOMENIILE PANCIU poate preda lectii la multi creatori de sampanie sau prosecco, fiind un vin spumant de calitate europeana, ce depaseste multe vinuri spumante din Champagne.
​
​La finalul calatoriei de degustare si informare in zona Vrancei putem spune ca: avem in DOMENIILE PANCIU un castigator de cursa lunga si un creator de vinuri perfecte, care va reprezenta tot ce are Romania mai bun in domeniul vinificatiei inca multa vreme de acum.

​Cuvée Prestige realizat dintr-un Chardonnay impecabil  promite un vin de calitate.

Picture

​Comandati acum minunatele vinuri de la CRAMA NATURA si DOMENIILE PANCIU:

Picture

DOMENIILE PANCIU LANSEAZA DOUA VINURI SPUMANTE FOLOSIND METODA CLASICA INVENTATA DE DOM PERIGNON: BLANC DE BLANCS SI CUVEE PRESTIGE

4/6/2017

 
Picture
Târgul de Vinuri GOODWINE  a oferit ocazia iubitorilor de vinuri să se întâlnească cu tot ce are mai bun industria românească şi europeană de profil.

 În a 2-a zi a târgului, delegaţia Institutului de Relaţii Internaţionale şi Cooperare Economică cuprinzînd ambasadori din principalele ţări importatoare de vinuri şi condusă de Prof. Dr. Anton Caragea, a poposit la standul partenerului diplomatic DOMENIILE PANCIU, creatorul celui mai bun vin al României, VINUL DIPLOMAŢILOR.

Acolo oaspeţii au fost întâmpinaţi nu doar cu vin bun, care a curs din belşug şi cu spumante, care au înveselit atmosfera şi deschis limbile, dar şi cu povestiri despre noile minuni ce se făuresc în tărîmul de legenda la Vrancei.

DOMENIILE PANCIU, noul nume cu care podgoria Vrancei-CASA PANCIU vrea să cucerească piaţa mondială, porneşte la asalt cu vinurile spumante – Blanc de Blancs şi Cuvée Prestige, în ediţii limitate, disponibile doar în HoReCa şi magazine specializate.

Să începem degustarea cu Cuvée Prestige au hotărît cei prezenţi şi dl. Eugen Odainii, reprezentantul DOMENIILOR PANCIU a pornit cu hotărîre a depăna povestea minunatei licori:

Pentru  realizarea acestui deosebit vin spumant: Domeniile Panciu Cuvée Prestige – Chardonnay, Pinot Noir și Fetească Regală  oenologii de la Domeniile Panciu au ales să facă un cuvée din 2 soiuri internaționale de struguri – Chardonnay şi Pinot Noir alături de vedeta podgoriei – soiul românesc, Feteasca Regală.

Prin fermentarea secundară la sticlă a cupajului de vin, maturarea în condiţii speciale timp de minim 18  luni şi degorjarea „à la volée” (fără refrigerarea buteliei), s-a reuşit păstrarea rafinamentul spumantelor în stilul vestitului călugăr Dom Perignon completat de amprenta terroir-ului de Panciu.

Culoarea este galben pai și simțim aromele de cozonac care evoluează treptat în arome de fructe albe uscate şi miere de albine.

Gustul complex de smochine, caise uscate, nuci prăjite şi uşoare note de citrice e prelungit de un postgust persistent şi plăcut care ne duce cu gândul la produsele de patiserie fină frantuzească.

A urmat la degustare o altă bijuterie a fiilor Vrâncioaei, un spumant care ne-a transportat imediat pe străzile Parisului prin aromă: Blanc de Blancs.

​Şi aici purtătorul de cuvânt al DOMENIILOR PANCIU a avut a ne furniza explicaţii interesante: un spumant catalogat de Domeniile Panciu sub numele de Blanc de Blancs şi considerat drept cel mai fin dintre toate vinurile efervescente fabricate prin diverse metode clasice.

Picture
Picture
Picture


Degustări şi veselie în vizita diplomaţilor la DOMENIILE PANCIU (Goodwine 2017)

Datorită terroir-ului podgoriei Panciu, vinul materie primă a dezvoltat calităţi organoleptice specifice soiului intensificate de aciditatea ridicată.

​Fermentarea la sticlă şi maturarea tip de 18 luni în condiţii speciale aduc în pahare o culoare galben pai cu arome de flori albe de câmp, coajă de pâine proaspătă, lime şi discrete note minerale.

În gustul complex, proaspăt şi echilibrat regăsim un mix de nuanţe de mere verzi, pere asiatice, pomelo şi nuci prăjite.



Pogoria Domnească DOMENIILE PANCIU de la CASA PANCIU are un viitor frumos în faţă şi noile creaţii: Blanc de Blancs şi Cuvée Prestige se încadrează în categoria vinurilor spumante de top, prin aromă, prin tehnologia clasică utilizată, prin maiestria creatorilor de la Panciu şi prin calitatea deosebită a strugurilor folosiţi.

La finalul degustării toţi diplomaţii prezenţi au declarat la unison că vinurile liniştite şi spumante de la DOMENIILE PANCIU reprezintă tot ce are România mai bun şi mai deosebit, la egalitate cu spumantele din Champagne.

Vinul spumant de la Panciu face o istorie a vinului la nivel european, a declarat Prof.Dr.  Anton Caragea la finalul degustării noilor spumante prezentate de DOMENIILE PANCIU.



Mai multe informații despre Domeniile Panciu, puteţi găsi aici.

Date de contact pentru comenzi şi prezentări:Dl. Odainii Eugeniu
Tel.: +4 0728 900 497, +40 736 032 127

E-mail: eugen.odainii@casapanciu.roSite: 
http://www.domeniilepanciu.ro

Picture

VINURILE ROMANESTI CUCERESC PUBLICUL LA TARGUL DE VINURI 2017 

3/30/2017

 
Picture



Noua linie de vinuri spumante si linistite de la DOMENIILE PANCIU va fi vedeta incontestabila la Goodwine-2017. 


In perioada 31 martie – 2 aprilie 2017, la Bucuresti, se deschide cea de a 19-a editie a Targului International de Vinuri Goodwine.

Iubitorii vinului romanesc de calitate, vor fi recompensati si cu ocazia acestui eveniment, putand degusta cele mai alese creatii ale vinificatorilor romani si se pot delecta cu vinurile ce au cucerit Europa si intreaga lume: vinurile DOMENIILE PANCIU, cea mai noua creatie a celebrei Casei de Vinuri PANCIU.

Casa PANCIU-cel mai faimos producator roman, ales drept VINUL DIPLOMATILOR, vinul de reprezentare al Romaniei pentru anul 2017, va pune la dispozitia vizitatorilor oportunitatea de a degusta minunile ce incanta presedinti, diplomati si lideri din intreaga lume, produsele premiate in competitiile din 2016 si 2017.

Astfel, va putea fi degustata extraordinara Feteasca Neagra produsa in inima Vrancei si impresionand prin notele aromatice deosebite si gustul incantator, impreuna cu o durabilitate ce cucereste.

Feteasca Neagra si Cabernetul Sauvignon vinificat in alb sunt considerate drept vinurile perfecte, ce imbina tipicitatea, aroma, gustul complet si tehnologia moderna.

Iubitorii vinului bun se vor mai putea delecta cu o piesa ce a devenit deja un simbol national: Rose de la CASA PANCIU, vinificat in sec, vin cu o persistenta deosebita si o calitate ce la facut celebru in intreaga lume, cu o viteza nemaintalnita.


La fel de iubita, Feteasca Neagra a Casei Panciu, va face cu ochiul din paharele de degustare si va bucura fara indoiala miile de doritori sa deguste cele mai bune vinuri romanesti.

Pentru a incanta vizitatorii, editiei din martie/aprilie 2017, la Goodwine, DOMENIILE PANCIU isi prezinta cu aceasta ocazie si echipa de somelieri de aur: care vor da publicului adevarata masura a calitatii vinurilor de la Panciu-Vrancea.

Totodata pentru a prezenta si a aduce un plus de recunostere vinului romanesc in plan international, in data de 2 aprilie 2017, Prof. Dr. Anton Caragea-Președintele Director General al Institutului de Relatii Internationale si Cooperare Economica si o delegatie de parlamentari si de ambasadori vor inaugura expozitia si vizita zona dedicată DOMENIILOR PANCIU, creatoarii celui mai bun vin românesc -Vinul Diplomatilor.



Toata lumea asteapta cu pofta un pahar din VINUL DIPLOMATILOR PENTRU 2017-DOMENIILE PANCIU

Picture
Cu alte cuvinte aveti zeci de motive pentru a va bucura de cele mai bune vinuri romanesti de la Casa PANCIU, pentru a asculta sfaturile enologilor si a va intalni cu cei mai buni creatori de vinuri ai anului 2017 si mai ales sa hoinariti intre vinurile extraordinare de la Goodwine-martie 2017.Va asteptam la un pahar de SARBA!Pentru comenzi online-MAGAZINUL DOMENIILE PANCIU/CASA PANCIU va sta la dispozitie aici:
Picture

DOMENIILE PANCIU PROMIT SA FACA VINUL PERFECT DIN RECOLTA ANULUI 2016

9/26/2016

 
Picture
Este un adevar recunoscut ca vinul bun incepe din vie asa ca, odata cu inceputul sezonului de recoltare a strugurilor, ne-am indreptat spre taramurile Vrancei, spre cel mai cunoscut producator al regiunii: CASA PANCIU, creatorul celui mai bun vin al Romaniei in 2013/ 2014 si din nou in 2016.


Cum vinurile vrancene de la CASA PANCIU au devenit deja de trei ani etalonul a tot ce are Romania mai de pret in domeniul vinurilor, am vrut sa aflam cum se anunta anul viticol 2016.

Prima veste buna de pe meleagurile vrancene apare imediat in vie: Feteasca neagra este foarte dulce si colorata, dar trebuie sa mai avem rabdare pana cand samburii se apropie de culoarea si gustul boabelor de cafea…atunci structura si aroma vor fi perfecte, ne asigura Daniel Guzu, creatorul miracolului numit CASA PANCIU.

Tot cu mandrie ne sunt prezentati ciorchinii de Sarba din care va iesi unul din vinurile fanion ale CASEI PANCIU: Sarba, vin cunoscut si recunoscut pentru prospetime si aroma.

Deja Sauvignon Blanc isi incepe lungul drum spre vinificare, promitand un an exceptional pentru vinurile albe si aromatizate care fac gloria CASEI PANCIU.

Daca se spune ca ochiul patronului ingrasa via, atunci la CASA PANCIU via trebuie sa fie foarte implinita, caci in perioada de foc, a lunilor august septembrie, octombrie, Daniel Guzu nu paraseste via fiind peste tot si tinand sub supraveghere totul: de la taierea frunzelor pana la selectarea atenta a boabelor:
„Focusul nostru e pe creșterea calității. Dacă facem cantitate,  nu facem profit. Sunt prea mulți care fac mult. „Dacă mergi prin vie o să vedeți Sauvignonul că e tăiat în așa fel să nu obținem sub 10 t la hectar. La Fetească sub 7 t. Producția la hectar face diferența.

In forfota culesului gasim pe fiecare parcela cate 50 de oameni care sunt activi la tăiat, cules, incarcat, controlat calitatea etc.

Acum, la ceasul culesului, numarul lor ajunge pe intreaga proprietate și la 300 de oameni harnici implicati in minunata opera de culegere a viei, toți veseli si plini de optimism si cazați în structuri de calitate construite special pentru muncitorii sezonieri.

Grija pentru vin inseamna si grija si pentru oamenii care il fac, cel putin aceasta este convingerea lui Daniel Guzu.


Degustarea minunatelor vinuri de la CASA PANCIU, licori alese care au cucerit intreaga lume si au fost incununate cu titlul de VINUL DIPLOMATILOR, vinul de reprezentare a Romaniei, a inceput cu un Rose exceptional, cules la maturitate deplina, care a entuziasmat prin vioiciune si puterea expresiei fiind un vin  perfect pentru ocazii.

Incredibilul Cabernet Sauvignon vinificat in alb, proba a maiestriei creatorilor de vinuri de la CRAMA NATURA/CASA PANCIU a fost urmatorul oferit la degustare incantand imediat.

Rose-ul DOMENIILE PANCIU si Sauvignon Blanc de la DOMENIILE PANCIU au demonstrat stabilitate si maturitate si o persistenta in calitate ce au impresionat.

Finalul a fost apoteotic cu un spumant Rose, care a demonstrat ceea ce stiam de mult: la vinuri spumante CASA PANCIU poate preda lectii la multi creatori de sampanie sau prosecco, fiind un vin spumant de calitate europeana, ce depaseste multe vinuri spumante din Champagne.​
Picture

Boabele de Feteasca Neagra atarna greu la CASA PANCIU

Picture

Sarba anunta sa fie din nou un vin de exceptie

Picture

DANIEL GUZU- PRESEDINTELE DE LA CASA PANCIU/CRAMA NATURA inconjurat de reprezentantii corpului diplomatic

La finalul calatoriei de degustare si informare in zona Vrancei putem spune ca: avem in CASA PANCIU un castigator de cursa lunga si un creator de vinuri perfecte, care va reprezenta tot ce are Romania mai bun in domeniul vinificatiei inca multa vreme de acum.
​
Comandati acum minunatele vinuri de la CRAMA NATURA si CASA PANCIU:
Picture

ROMANIA PROMOTES THE NATIONAL WINE-CASA PANCIU

4/26/2016

 
Picture




The wines produced by HOUSE PANCIU will have the exclusivity, being the only ones present on all the official diplomatic venues during 2016.


A new promotion campaign for Romanian wines will kick-start from May 1st  2016, under the slogan: ROMANIAN NATIONAL WINE FROM HOUSE OF PANCIU!

The wine promotion campaign will take place during Spring and Summer  2016 and is destined to present to an international audience the BEST ROMANIAN WINE: HOUSE PANCIU.


The HOUSE PANCIU (CASA DE VINURI PANCIU) has received the most outstanding recognition for wine industry, in January 2016, being selected as DIPLOMATIC WINE during 2016.

HOUSE PANCIU (CASA PANCIU) is famous for using high quality national and international grapes varieties, resulting wines with a history of over two millenniums (like Feteasca Neagra).

With the onset of the promotion campaign for ROMANIAN NATIONAL WINE, ambassadors and wine tasters, from all around the world, will enjoy the brands selected and highly marked as the best wines produced in Romania.

These perfect national wines are produced by HOUSE PANCIU (CASA DE VINURI PANCIU).

The selection of wines that will be presented for the SPRING/SUMMER 2016 campaign under the slogan: THE NATIONAL ROMANIAN WINE COMES FROM HOUSE OF PANCIU- HOUSE OF WINE! will include the Ambassador wines of Romania and will be presented to diplomats, foreign journalists and importers of wine from across the world.

Among the special wines, that will be outlined for tasting, during this period, the list includes the BEST ROMANIAN WINE for 2016: FETEASCA NEAGRA (BLACK GIRL-awarded with 98 points).

This perfect wine will be a highlight of the diplomatic parties and receptions and will bring glamour to the main diplomatic events of spring and summer 2016.

The diplomatic guests will enjoy, from May 1st  to October 1st 2016, the famous: Feteasca Neagra (Black Girly) from CASA PANCIU, a wine that was named THE BEST ROMANIAN RED WINE for 2014 and conquered once more the international public imagination during January 2016 wine tasting.


Romanian Wine Champions: Place no.1: FETEASCA NEAGRA(BLACK GIRL) , Place no. 2: MUSCAT OTTONEL, Place no. 3: CABERNET SAUVIGNON

Picture
Picture

Other wines, that will represent the best of what Romanian wines have to offer and produced by the HOUSE PANCIU (CASA DE VINURI PANCIU), the most significant producer from Vrancea/Moldavia region, are including the outstanding ALIGOTE, the pugnant aromatic BABEASCA, a specific Romanian grape variety, freshly bottled after ageing in 2014 (considered with 91 points).

In short: the TASTE NATIONAL ROMANIAN WINE! campaign, will present a carefully drafted list of the exceptional selection of wines from HOUSE PANCIU (CASA DE VINURI PANCIU).

These wines are having the aroma and natural character of the wines coming from Moldavian-Vrancea region.

All the wines from the list are having the international recognition of the wines of HOUSE PANCIU (CASA PANCIU), the top line of quality of Romanian wine industry.

You could also join in the program, by consuming, as a true Romanian ambassador, the wines of HOUSE PANCIU (CASA PANCIU), offering as a gift this premium wines and enjoying the BEST ROMANIAN WINE for 2016: CASA PANCIU wine.


You can order online from PANCIU HOUSE OF WINE store here:

ROMANIA ISI PROMOVEAZA VINUL NATIONAL

4/26/2016

 
Picture



​










Din 1 mai 2016, odata cu inceputul primaverii diplomatice, porneste Campania de promovare a VINULUI NATIONAL: vin produs din soiuri autohtone si internationale de prestigiu, de CASA PANCIU!



Intreaga campanie, ce se va derula in primavara si vara 2016, este destinata prezentarii, catre publicul international, a celui mai bun vin al Romaniei-vinul de CASA PANCIU.

CASA PANCIU a fost aleasa drept cel mai bun vin romanesc, la competitia VINUL DIPLOMATILOR din ianuarie 2016, unde ambasadori si degustatori straini au apreciat, in unanimitate, vinurile CASEI PANCIU.

In plus, CASA PANCIU s-a impus drept un adevarat ambasador al VINULUI ROMANESC, deoarece vinurile produse la Tifesti-Panciu, in inima Vrancei,  sunt realizate din soiuri autohtone, de cea mai buna calitate, unele cu o vechime de doua milenii precum Feteasca Neagra.

Intre vinurile ce vor fi prezentate, spre degustare: publicului, consumatorilor, expertilor si diplomatilor straini din Romania, in prezentarea caracteristicilor nationale ale VINULUI ROMANESC, se numara vinurile-ambasador ale Romaniei:

Intre cele mai bune vinuri nationale se numara Feteasca Neagra, in editie speciala si care a obtinut medalia de aur la competitia VINUL DIPLOMATILOR pentru anul 2016.

Aceasta va delecta petrecerile ambasadorilor si evenimentele de prestigiu ale primaverii 2016.

Oaspetii ambasadelor si ai petrecerilor de reprezentare a Romaniei se vor mai putea delecta, in perioada 1 Mai -1 Octombrie 2016 si cu CEL MAI BUN VIN SPUMANT ROMANESC: Muscat Ottonel din gama dulce (92 de puncte), vin care a cucerit publicul diplomatic la editia din 30 ianuarie 2016.

Alte vinuri, ce vor prezenta tot ce are mai bun tara noastra in zona vinurilor, provenind de la Casa PANCIU, includ extraordinarul ALIGOTE  si cupajul de Cabernet Sauvignon si Feteasca Neagra, Cel Mai Bun Vin al Anului 2014, decorat de Institutul de Relații Internaționale si Cooperare Economica cu titlul de Vinul Diplomatilor, vinul de reprezentare al Romaniei (cotat cu 98 de puncte).

Campania de prezentare, pe larg, a comorilor vinului Romaniei, demarata cu sloganul: VINUL NATIONAL VINE DIN VRANCEA! se adreseaza prezentarii acestui element necesar al brandului de tara.


Campionii Romaniei la categoria vinuri: Locul 1: FETEASCA NEAGRA, Locul 2: MUSCAT OTTONEL, Locul 3: CABERNET SAUVIGNON

Picture
Campania primaverii/verii diplomatice 2016, va reprezenta vinul romanesc, prin calitatea exceptionala a vinurilor selectate, prin aroma si aciditatea specifica vinurilor din Carpatii de Curbura, zona Moldovei si prin recunoasterea internationala a produselor CASEI PANCIU, producator de top al vinurilor romanesti.

Va puteti alatura si dvs. acestui program, solicitand in toate localurile HORECA produsele CASEI PANCIU, oferind drept cadou aceste produse Premium si consumand si dvs.ca un adevarat ambasador al Romaniei, cel mai bun vin romanesc al anului 2016: Vinul de la CASA PANCIU.


​Pentru comenzi online-MAGAZINUL CASEI PANCIU va sta la dispozitie aici:
Picture

SUCURILE DE CATINA DE LA ANA ARE....O BOGATIE A ROMANIEI 

4/26/2016

 
Picture
Te-ai intrebat vreodata de ce primavara te simti constant obosit, desi ai dormit suficient? De ce simti ca iti lipseste energia, fara sa fi facut vreun efort fizic deosebit?

Daca esti sanatos, dar totusi simti ca organismul tau nu functioneaza cum ar trebui, atunci inseamna ca trebuie sa ii oferi doza de energie atat de necesara.
ANA ARE iti ofera solutia naturala, bazata pe fructe,  pentru a iti revitaminiza organismul primavara.


Astfel, sucurile naturale de la ANA ARE sunt solutia ideala pentru cei care doresc sa se bucure de un stil de viata sanatos.

Din laboratoarele naturii de la Tifesti, din inima Vrancei, ANA ARE aduce in oferta sa de sucuri naturale un SUC ENERGIZANT cu 40% continut de catina,
 fructul miracol ce iti furnizeaza energie si iti imbunatateste sanatatea !

Organismul are nevoie sa asimileze continutul suculent, delicios, bogat in vitamine, purificator, sanatos si nutritiv al fructelor si legumelor proaspat stoarse, iar catina este suplimentul oferit de natura exact pentru a ne creste energia si vitalitatea.

Spre deosebire de sucurile energizante ce contin cofeina sau alti stimulenti nervosi, ce dau doar o aparenta senzatie de mai bine, pacalind mintea, sucul de la ANA ARE contine catina, 100% naturala, fara zahar, E-uri sau conservanti.

ANA ARE vine astfel in ajutorul organismului tau hidratandu-l si furnizandu-i energie naturala in acelasi timp.


Primavara aceasta e timpul sa primesti  energia naturala..energia din catina si de la ANA ARE cu noul SUC ENERGIZANT din Vrancea.​

Acum puteti comanda noul suc si online: 

Picture

SUCURI NATURALE, MUST DE STRUGURI SI CELE MAI PROASPETE INGREDIENTE ALE  NATURII  SUNT SECRETELE LUI DANIEL GUZU

9/8/2015

 
De unde pot veni cele mai bune produse daca nu DIRECT DE LA FERMA-din natura?


Cel putin aceasta pare a fi folosofia antreprenorului de success Daniel Guzu, proprietarul CRAMEI NATURA, un conglomerat de 150 de hectare de vie si 80 de hectare de livada, situat in inima Vrancei si in vestita patrie a vinurilor spumante- Panciu.


Fructele minunate dar si dulceturile si gemurile zonei ca si vinurile spumante si linistite, produse de acesta, se pot regasii sub branduri celebre precum: ANA ARE, dar si pe site-ul de cumparaturi on-line: DIRECT DE LA FERMA.


Produsele din gama DIRECT DE LA FERMA au marele si rarul avantaj de a fi rezultatul nu doar al unui teren de exceptie, precum este cel vrancean, vestit pentru calitatea roadelor produse, dar au si meritul de a fi create de Daniel Guzu, special pentru a oferi sanatate si o dieta perfecta consumatorului.


Fara aditivi si adausi chimici, compuse doar din cele mai atent selectionate fructe, dupa retete naturale, produsele prezentate pe site-ul si sub imaginea DIRECT DE LA FERMA asigura consumatorului garantia prospetimii si naturaletii.


Toate aceste produse sunt obtinute doar prin presare, din fructe, obtinute fara conservanti si indulcite doar cu must de struguri, oferind consumatorilor prospetime, sanatate si o dieta, fara indulcitori artificiali si factori chimici.


Produsele de la CRAMA NATURA sunt gata sa ne bucure viata si sa ne ofere sanatate.
Picture
Picture



Sucurile pe baza de afine sunt cheia unei vieti sanatoase.


Ca un exemplu pentru miracolele santatii, continute in produsele de la DIRECT DE LA FERMA, este sucul ce contine celebrele afine.Afinele, cultivate la Ţifeşti -Vrancea, aduc cu ele cunoscutele efectele benefice pentru organism precum: imbunătăţirea vederii, efectul antiulceros, efectul antidiabetic, tonifiant nervos şi de întărire a sistemului imunitar.


Consumi sucuri naturale si beneficiezi de tot ce natura a creat in intelepciunea ei pentru a ne mentine echilibru si a ne da longevitate, spune Daniel Guzu.


E fascinant cum natura ne oferă nu tot, ci mai mult decât avem nevoie, acesta este mottoul dupa care se conduce omul de afaceri ce a repus agricultura vranceana pe harta Romaniei.


”M-a preocupat dintotdeauna hrana sănătoasă, m-am întors astfel în satul în care m-am născut – Ţifeşti, din podgoria Panciu – cu gândul de a înfiinţa o plantaţie pentru mine şi familia mea. Am descoperit că mulţi oameni doresc să mănânce sănătos şi pasiunea mea a devenit mai mult decât un hobby.


DIRECT DE LA FERMA este sursa perfecta de produse ce impletesc armonios grija fata de consumator si sanatatea lui, cu minunatele roade ale Vrancei, ce sosesc, fara efort la usa dvs.


 ANA ARE si mere, si pere, si cirese, dar are si dulceata, si sucuri, si otet din mere, toate facute cu pasiune la ferma din Ţifeşti.Comanda dvs poate fi facuta direct de pe site: DIRECT DE LA FERMA

Dulceata de nuci verzi..un al produs marca DIRECT DE LA FERMA ce i-a incantat pe consumatori.


Picture

    EUROPEAN JOURNAL OF TOURISM AND TRADE

    European Journal of Tourism and Trade is a regular publication of European Council on Tourism and Trade destined to disseminate information`s about World Best Tourist destinations, European tourism statistic, evolution`s, laws, regulations and main event`s.

    Archives

    August 2021
    November 2020
    June 2020
    October 2019
    July 2019
    February 2019
    November 2018
    August 2018
    July 2018
    June 2018
    May 2018
    April 2018
    March 2018
    January 2018
    December 2017
    November 2017
    October 2017
    September 2017
    July 2017
    June 2017
    May 2017
    April 2017
    March 2017
    January 2017
    December 2016
    October 2016
    September 2016
    August 2016
    July 2016
    June 2016
    April 2016
    December 2015
    September 2015
    August 2015
    June 2015
    May 2015
    April 2015
    November 2014
    July 2014
    June 2014
    May 2014
    April 2014
    March 2014
    December 2013
    November 2013
    October 2013
    September 2013
    August 2013

    Categories

    All
    Academia Europea De Turismo
    Academician Anton Caragea
    Academician Bosengkham Vongdara
    Academician HUN SEN
    Academician Ionut Costea
    Academician Ismail Omar Guelleh
    Academician Mircea Constantinescu
    ACADEMICIAN THONG KHON
    Academician Walter Mzembi
    Addis Ababa
    Addis Ababa-World Capital Of Culture And Tourism
    Africa
    Agenda For Humanity
    Agentie De Turism
    Agricultura Ecologica
    Aisha Bibi Monument
    Alberto Morillas
    AMBASSADOR FOR TOURISM AND SUSTAINABLE DEVELOPMENT GOALS
    ANA ARE
    Angkor Thom
    Angkor Wat
    Anton Caragea
    APPLE CIDER
    Archbishop
    Asamblea Parlamentaria Para Los Objetivos De Desarrollo Sostenible
    Ashgabat
    Asia Minor
    Australia
    Azerbaijan
    BABEASCA
    Balkan
    Bangladesh
    Barack Obama
    Barbara Mzembi
    Bart Simpson
    BATTAMBANG
    BATTAMBANG TOURISM
    Bayon Temple
    Best African Destination
    Best Hotels In Africa
    BEST WINE OF ROMANIA
    Bias Electoral Observers
    Bishop
    Black Sea
    Blanc De Blancs
    CABERNET SAUVIGNON
    Camasa Barbatesca
    CAMBODIA
    CAMBODIA FAVORITE CULTURAL DESTINATION IN 2016
    Cambodian National Electoral Commission
    CAMBODIA WORLD BEST TOURISM DESTINATION FOR 2016
    CAMBODIA - WORLD BEST TOURISM DESTINATION FOR 2016
    CAMBODIA WORLD BEST TOURIST DESTINATION FOR 2016
    CAMBODIA - WORLD BEST TOURIST DESTINATION FOR 2016
    Campania De Promovare A VINULUI NATIONAL
    CAPITALE MONDIALE DE LA CULTURE ET DU TOURISME 
    CAPITAL OF CULTURE AND TOURISM
    CARACAS
    Casa De Moda
    CASA DE VINURI COTNARI
    Casa Panciu
    Casa Panciu Vinul Diplomatilor
    Casa Panciu-Vinul Diplomatilor
    Catina
    Cedar
    Cel Mai Bun Hotel
    CEL MAI BUN VIN AL ROMANIEI
    CEL MAI BUN VIN ROMANESC
    CERTIFICAREA MODEL DE BUNE PRACTICI SANITARE SI COMBATERE COVID 19 (SARS-COV-2).
    CERTIFICAT PREVENTIA COVID-19
    Chairman Of European Council On Tourism And Trade
    Chairman Of Siem Reap Province Nou Phalla
    Champagne
    Christianity
    Cidru De Mere
    Cigarro Favorito Del Mundo
    Cigarro Favorito Para 2017
    COFINLUXE
    Colectii Clasice De Moda
    CONSEIL EUROPEEN DU TOURISME ET COMMERCE
    Consejo Europeo De Turismo Y Comercio (ECTT)
    Costume Barbati
    Cotonificio Albini Italia
    COVID-19 SAFE TOURIST DESTINATION
    CRAMA NATURA
    Creator De Vinuri
    CREATOR OF WORLD FAVORITE PERFUME
    Culture
    Cumparam Haine
    Cuvée Prestige
    DALI HAUTE PARFUMERIE
    Daniel Guzu
    Daniel Guzu Presedinte Casa Panciu
    Daniel Guzu-Presedinte Casa Panciu
    Daniel Guzu-Presedinte DOMENIILE PANCIU
    Daniel Nicusor Guzu
    DANUBE DELTA
    DANUBE TRIPS
    DELTA DUNARII
    Deputy Prime Minister Hor Namhong
    Destinatii De Vis
    Destinatii Turistice
    Destinations In Romania
    Development
    Diamonds
    Dietary Life
    DIPLOMATIC WINE
    Directia De Certificare Si Preventie COVID-19
    DIRECTORA DE EXPOSICIONES EUROPEAS DE CONSEJO EUROPEO DE TURISMO Y COMERCIO
    Director Aurel Bercea
    Director Of European Tourism Academy
    Discover Romania
    Discovery Bucket List
    Djibouti
    Djibouti Red Sea Pearl
    Djibouti - Red Sea Pearl
    Djibouti World Capital Of Culture And Tourism
    Djibouti-World Capital Of Culture And Tourism
    Dobrogea
    Domel Island
    DOMENIILE PANCIU
    Domeniile Panciu Cuvée Prestige
    Dominican Republic
    Donald Trump
    Donald Trump Jr.
    Dulceata
    ECTT COVID 19 SAFE AND TRUSTED AIRLINE
    ECTT COVID-19 SAFE AND TRUSTED AIRLINE
    ECTT President
    EL PURO FAVORITO
    EMBAJADOR MUNDIAL DE TURISMO Y OBJECTIVOS DE DESARROLLO DURABLE COMO
    Ethiopia Favorite Cultural Destination In 2015
    Ethiopia-Favorite Cultural Destination In 2015
    Ethiopia National Museum
    Ethiopia World Best Tourist Destination For 2015
    Ethiopia-World Best Tourist Destination For 2015
    European Award For Diplomatic Achievements
    European Council
    European Council On Tourism And Trade
    European Culture
    European Culture Year
    European Journal Of Tourism
    European Platform For Democratic Elections
    European Tourism Academy
    EUROPEAN TOURISM ACADEMY DIRECTOR OFFICE
    EUROPE DAY
    Europe-Japonia Business Council
    Exposición Europea De Cigarros De Bruselas
    Fake Electoral Observers
    Fake News Machine Myanmar Times
    Fake Reports
    Fake Reports Of Election Monitoring
    Fashion
    Favorite Cigar For 2017
    Favorite Cultural Destination
    FAVORITE CULTURAL DESTINATION IN 2016
    Feteasca Neagra
    Fiona Tun
    Fragrance
    Gabriel Rasvan Toader
    Gala Dali
    Games Of Thrones
    GENTLEMEN`S CORNER
    GLOBAL AMBASSADOR FOR TOURISM AND SUSTAINABLE DEVELOPMENT GOALS
    GOOD PRACTICES AND HYGIENE In Combating Covid 19.
    GOOD PRACTICES AND HYGIENE In Combating Covid-19.
    GOOD PRACTICES IN COMBATING COVID-19/SARS COV-2 CERTIFICATION
    Griffith University
    Harare
    Harare International Conference Centre
    Health Drink
    Healthy Life
    Heritage
    History
    Hotels In Romania
    HOTELUL DOMENIILE PANCIU
    HOUSE OF PANCIU
    HOUSE PANCIU (CASA DE VINURI PANCIU)
    HUN SEN
    INTERNATIONAL QUALITY AWARD
    INTERNATIONAL QUALITY AWARD FOR 2015
    INTERNATIONAL QUALITY AWARD FOR 2017
    INTERNATIONAL QUALITY AWARD FOR FASHION
    INTERNATIONAL TOURISM FAIR
    International Wine Fair
    Ismail Omar Guelleh
    Jayavarman The VII
    JEAN PIERRE GRIVORY
    Jean-Pierre Grivory
    Jimma
    Jimma And Kaffa
    Jorge Arreaza Montserrat
    JOSE Jochy BLANCO – Owner Of TABACALERA PALMA
    KANG WAN CHERN
    Karikoga Kaseke
    Kazakhstan President
    Kempinski Palace
    Khoja Ahmed Yasawi Mausoleum
    Kingdom Of Cambodia
    KING NORODOM SIHAMONI
    Krusevo
    Krushevo
    La Galera - World Favorite Cigar
    Laos Favorite Cultural Destination In 2013
    Laos-Favorite Cultural Destination In 2013
    Laos World Best Tourist Destination For 2013
    Laos-World Best Tourist Destination For 2013
    LEE MORGENBESSER
    Lee Morgenbesser Is A Faked Expert
    Luxury
    Macedonia
    Mark Doda Commissioner For Tourism
    Mark Doda-Commissioner For Tourism
    MGS Beverages
    Mihai Prundianu
    MIHAI PUFLENE
    Mi Mi Tun
    Minister Amin Abdulkadir
    Minister Of Tourism And Hospitality
    Minister Of Tourism Bosengkham Vongdara
    Minister Of Tourism-Bosengkham Vongdara
    MINISTER THONG KHON
    Ministry Of Tourism
    Miracle Wine
    Miss Tourism
    Miss Tourism Zimbabwe
    Moda
    Mozambique Electoral Commission
    Murighiol
    MUSCAT OTTONEL
    Musk
    Myanma Golden Star Group
    Myanmar Consolidated Media
    Myanmar Presidency
    Myanmar Times
    Naciones Unidas
    Natural Juice
    Nursultan Nazarbayev
    Nutrition Facts
    Obiective Turistice Cluj
    Obiective Turistice Turda
    OO TUN
    PANCIU
    PANCIU DOMAINS
    PANCIU DOMAINS (DOMENIILE PANCIU)
    Pantofi De Piele
    PARTENERUL DIPLOMATIC
    Patriarchate Of Constantinople
    Patrimoine Mondial Et Le Tourisme Durable
    Pavel Avramoiu
    PERFECT TRIPS
    PERFUME BRANDS
    Phay Siphan
    PHNOM PENH
    PHNOM PENH WORLD CAPITAL OF CULTURE AND TOURISM
    PHNOM PENH- WORLD CAPITAL OF CULTURE AND TOURISM
    Pilgrimage
    Pope Of Rome
    PREMIUL INTERNATIONAL PENTRU CALITATE
    President Anton Caragea
    President Barack Obama
    President Daniel Guzu
    President Director General Of Cofinluxe
    PRESIDENT DR. ANTON CARAGEA
    President Ismail Omar Guelleh
    President Nicolas Maduro
    President Nursultan Nazarbayev
    President Of Djibouti
    PRESIDENT OFFICE OF EUROPEAN COUNCIL ON TOURISM AND TRADE
    President Robert Gabriel Mugabe
    Prime Minister Hailemariam Desalegn
    Prime Minister HUN SEN
    Produse Naturale
    Professor Dr. Anton Caragea
    Propuneri De Vacanta
    PUFLENE RESORT
    Rakhine State
    Recomandari Turism
    Red Sea
    REGARD SCINTILLANT DE MILLE BEAUTÉS
    Religion
    República Dominicana
    Robert Mugabe
    SAFE AND TRUSTED AIRLINE FOR COVID-19 PREVENTION ASSESMENT
    SAFE AND TRUSTED AIRLINE FOR COVID 19 PREVENTION By European Council On Tourism And Trade (ECTT)
    SAFE AND TRUSTED AIRLINE FOR COVID-19 PREVENTION By European Council On Tourism And Trade (ECTT)
    Saints Epictetus And Astion
    SALIS HOTEL & MEDICAL SPA
    Salvador Dali
    Samdech Akka Moha Sena Padei Techo European Academician
    Samdech Akka Moha Sena Padei Techo-European Academician
    SARBA-VIN ROMANESC
    Sauvignon Blanc
    Senatorul Ionel Agrigoroaei
    Sexual Favors
    Siem Reap
    Siem Reap Province
    Silk Road Discovery Tour
    Singapore
    Singapore City State
    SORIN PREDA
    Sorin Preda Fondator GENTLEMEN`S CORNER
    Sparkling Wine
    STEFANIE SCHIFFER
    STEFANIE SCHIFFER-fake Observers
    Still Wine
    Suc Natural
    Sulina
    TABACALERA PALMA
    Temple Of Banteay Srei
    Temple Ta Prohm
    Tessitura Monti
    Thant Zin Tun
    Thein Tun
    Thein Tun Mafia Boss
    Thein Tun-Mafia Boss
    The Myanmar Times
    THE SAFE AND TRUSTED AIRLINE FOR COVID 19 PREVENTION SEAL
    THE SAFE AND TRUSTED AIRLINE FOR COVID-19 PREVENTION SEAL
    Tifesti
    Tome Hristoski
    Tourism
    Travel
    Trendu In Moda
    Trips To Romania
    TRUMP HOTELS
    Tulcea
    Tun Foundation Bank
    Turism
    Turism Turda
    Turkish Rose
    Turkmenistan
    Turkmenistan Tourism
    Ulei De Catina
    Ulei De Seminte De Caise
    Ulei De Seminte De Struguri
    Uleiuri Presate La Rece
    Unde Plecam Asta Vara?
    United Nations
    United Nations Secretary General
    United Nations World Tourism Organization
    United States
    UNWTO
    US President Donald Trump
    Venezuela
    Vice-Presedintele Ionel Agrigoroaei
    Victor Carazo
    VICTOR DELEANU
    Vin Miracol
    VINUL DIPLOMATILOR
    Vinurile Spumante – Blanc De Blancs şi Cuvée Prestige
    Vinuri Linistite
    Vinuri Linisttite
    Vinuri Spumante
    Vitale Barberis Canonico
    Viticultura
    VRANCEA
    Walter Mzembi
    Wines Of Romania
    World Best Tourist Destination
    WORLD BEST TOURIST DESTINATION OF THE YEAR
    World Capital Of Culture And Tourism
    World`s Best Tourist Destination
    WORLD`S FAVORITE PERFUME
    WORLD TOURISM
    World Tourism And Travel
    World Tourism And Travel Awards
    WORLD TOURISM DAY 2015
    WORLD TOURISM DAY-2015
    World Tourism Day 2016
    WORLD TOURISM DAY 2018
    World Tourism Day 2019
    World Tourism Day Theme
    World Tourism Institution
    World Tourism Organization
    WORLD TRAVEL AND TOURISM
    WORLD TRAVEL MAKET
    Yangon
    Zimbabwe
    Zimbabwe Tourism
    Zimbabwe Tourism Authority Chief Executive Officer
    Zimbabwe World Best Tourist Destination For 2014
    Zimbabwe-World Best Tourist Destination For 2014

    RSS Feed

Powered by Create your own unique website with customizable templates.